Cabinet-Privat.ro este un portal la nivel national ce are ca scop promovarea cabinetelor private de Arhitect, Asigurari, Audit financiar, Auditor energetic, Avocat, Cadastru geodezie, Consilier juridic, Consultanta financiara, Contabil, Designer grafician, Detectiv, Evaluator, Evaluator de risc, Executor judecatoresc, Expert tehnic judiciar, Fonduri europene, Lichidator, Mediator, Notar, Recuperari creante, Traducator din Romania. Oferim hosting unui singur cabinet pe oras. Credem in profesionalism si dorim sa oferim utilizatorilor nostri cea mai sigura optiune.
  Profesia de avocat este libera si independenta, cu organizare si functionare autonome, in conditiile prezentei legi si ale statutului profesiei. Aceasta profesie se exercita numai de avocatii inscrisi in tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (U.N.B.R). Constituirea si functionarea de barouri in afara U.N.B.R. sunt interzise, Actele de constituire si de inregistrare ale acestora fiind considerate, conform legii, nule de drept.
  Avocatul este independent si se supune numai legii, statutului profesiei si codului deontologic. El promoveaza si apara drepturile, libertatile si interesele legitime ale omului. Exercitarea profesiei sale presupune asistarea si reprezentarea persoanelor fizice si juridice in fata instantelor autoritatii judecatoresti si a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor si institutiilor publice, precum si in fata altor persoane fizice sau juridice, care au obligatia sa permita si sa asigure avocatului desfasurarea nestingherita a activitatii sale, in conditiile legii. Orice persoana are dreptul sa isi aleaga in mod liber avocatul. In exercitarea dreptului de aparare avocatul are dreptul si obligatia de a starui pentru realizarea liberului acces la justitie, pentru un proces echitabil si intr-un termen rezonabil.
  Principalul atuu al unui avocat nu este neaparat cunoasterea legii, din moment ce orice jurist are aceasta calitate, ci aptitudinea de a depista momentele cheie, elementele determinante, capacitatea de a face conexiuni si de a utiliza cunostintele juridice in mod practic, de la caz la caz. Un avocat de succes nu este determinat de numarul cazurilor pe care le-a pierdut caci exista si avocati ce nu au pierdut niciun caz doar pentru ca nu au pledat niciodata, si nici de renumele ori faima clientilor pe care i-a reprezentat, ci de numarul cazurilor castigate, in functie de dificultatea fiecaruia dintre ele.
  Este foarte adevarat ca oamenii apeleaza la un avocat atunci cand au o problema. Rareori angajeaza cineva un avocat pentru a face ceva ce si clientul stie foarte bine sa faca. Daca exista o intelegere prealabila, instanta are un rol redus aproape la nimic, daca intelegerea respecta, desigur, legile. Cand apar insa neintelegeri, apar si sentintele. Disputa intre parti se muta inevitabil asupra avocatilor ce-i reprezinta. Doar de caracterul fiecaruia si de modul in care a invatat sa isi faca meseria, depinde mentinerea ei ca o disputa legala si nu persoanla.
  Avocatul trebuie sa fie liber in sens politic, economic si intelectual atunci cand actioneaza in cauza clientului sau, cand acorda consultatii sau cand isi reprezinta clientul. Aceasta inseamna ca avocatul trebuie sa fie independent fata de stat sau de alte interese puternice si nu trebuie sa permita ca aceasta independenta sa fie compromisa de presiuni nepotrivite din partea asociatilor sai. Avocatul trebuie sa ramana, de asemenea, independent fata de clientul sau daca avocatul doreste sa se bucure de increderea tertilor si a instantei de judecata. Un avocat nu poate asigura o calitate inalta a serviciilor sale fara a ramane total independent de clientul sau. Apartenenta avocatului la o profesie libera si autoritatea care deriva din aceasta apartenenta il va ajuta sa-si mentina independenta.     Autoreglementarea profesiei va fi privita ca fiind vitala pentru consolidarea independentei avocatului.   Trebuie mentionat faptul ca, in societatile nedemocratice, avocatii pot fi impiedicati sa actioneze in cauzele clientilor lor si pot fi arestati sau executati pentru asemenea incercari.
  Respectul pentru misiunea profesionala a avocatului este o conditie esentiala a Statului de drept si a unei societati democratice.
  Prin urmare, misiunea avocatului ii impune indatoriri si obligatii multiple, (uneori aparent contradictorii), in raport de:
  • client, tribunale si celelalte autoritati in fata carora avocatul pledeaza pentru cauza clientului sau actioneaza in numele acestuia, profesia sa in general si fiecare confrate in particular,
  • public, pentru care o profesie liberala si independenta, supusa respectarii normelor pe care ea si le-a impus, este un mijloc esential de aparare a drepturilor omului in fata Statului si a altor puteri din societate.